A A A

#DiplomațiaCulturală: Expoziția de artă care unește lumea francofonă

Publicat:Tue, 05/03/2024 - 21:58

Suntem încântați să vă invităm la expoziția de artă „aVENues of Connection and the Art of Francophone World”, cu ocazia Festivalului Francofoniei de la Washington DC, în incinta Hotelului „The Ven at Embassy Row”.

În cadrul recepției de lansare a expoziției, care a avut loc pe data de 29 februarie, Ambasadorul Viorel Ursu s-a declarat mândru să prezinte lucrările a două artiste din Republica Moldova, al căror talent și creativitate adaugă un plus de culoare și profunzime acestei expoziții.

Expoziția va fi deschisă gratuit publicului pe parcursul întregii luni martie, oferind tuturor oportunitatea de a se bucura de frumusețea lucrărilor expuse. Suntem încântați să putem distribui arta și frumusețea inspirate de acasă și aducem o profundă recunoștință artistelor Vasiluta Vasilache și Irina Visnevscaia (IraVish Art) pentru contribuția lor inestimabilă la acest eveniment.


Lumea plantelor este una dintre temele preferate ale lui Vasiluța Vasilache și subiectul principal dintr-un număr de serii artistice, aceasta considerând că fiecare plantă are un suflet. În cadrul acestei expoziții, @Vasiluța Vasilache a prezentat două lucrări din seria ”wood wide web”, care reprezintă o abordare artistică a importanței ciupercilor în lumea naturală și rolului esențial pe care îl joacă în menținerea unui ecosistem sănătos.
Alte două opere de artă sunt din seria “Healing Plants”, pe care Vasiluța Vasilache le-a creat în 2023 aflându-se ca artist în rezidență la Washington DC, și anume Echinacea și Psyllium, pictate în culori fluorescente.

Irina Visnevscaia a expus o operă de artă din seria sa unică de picturi pe kilimuri tradiționale găgăuze (tapiserie), care posedă un simbolism puternic.
Această piesă deosebită este întitulată “Colinde” (Kolyada) și este menită să recreeze frumusețea vieții și obiceiurile din sudul Moldovei.

Vă așteptăm cu drag să vizitați expoziția care prezintă 28 de artiști din 15 țări și să vă bucurați de o incursiune captivantă în lumea diversă a artei francofone!

Adresa: 2015 Massachusetts Ave NW, Washington, DC 20036.