Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii şi Statele Unite Mexicane

A A A

Comunicat de presă

Publicat:Fri, 19/07/2019 - 09:31

Prieteni,

Deja tradițional, în contextul realizării programului „Ambasada vine mai aproape de tine”, funcționarul consular al Ambasadei va efectua o deplasare de serviciu în orașul Chicago (IL) în perioada 16-18 septembrie 2019, în cadrul căreia vor fi acordate servicii consulare cetățenilor moldoveni, precum: procuri, declarații, certificare a documentelor, titluri de călătorie, pașapoarte și buletine de identitate, etc.

LOCAŢIE:
Sediul Consulatului Onorific al Republicii Moldova 3601 E Algonquin Rd #880, Rolling Meadows, IL 60008

PROGRAMĂRI SE OBȚIN DOAR ON-LINE accesând: https://ambasadavinemaiaproape.setmore.com/
ATENȚIE!!!NUMĂRUL PROGRAMĂRILOR ESTE LIMITAT!

Informațiile cu privire la serviciile consulare prestate pot fi accesate la: www.sua.mfa.gov.md/ (secțiunea servicii consulare)

Taxele consulare pot fi consultate aici: https://sua.mfa.gov.md/ro/content/taxe-consulare-%C5%9Fi-taxe-aferente

IMPORTANT: În procesul depunerii cererii pentru eliberarea buletinului de identitate, solicitanții urmează să prezinte 2 fotografii color în format 4x6 inch (100x150 mm) identice, pe fundal alb, en-face, verticale, tip portret și 2 fotografii în format 2 x 2 inch, cu aceleași caracteristici.

NOTĂ: Toate actele prezentate trebuie prezentate în original, însoțite de copii. Totodată, toate taxele consulare vor fi percepute exclusiv în formă de ”Money Order”, emise pe numele ”Embassy of Moldova”, cu indicarea plătitorului, iar la ”Memo”- serviciul consular solicitat.

Ridicarea actelor de identitate solicitate se efectuează personal. Totuşi, cu titlu de recomandare, în momentul depunerii cererii puteţi lăsa un plic preplătit (doar USPS – priority mail sau express priority mail sau UPS, nu sunt acceptate plicuri Fedex), care va conţine adresa de retur şi un tracking number, astfel încât la recepţionarea de către Ambasadă a actului (-lor) acestea vor fi expediate Dvs. Pentru alte informații puteți contacta secția consulară la: consulat.washington@mfa.gov.md